![]() |
H o r i a S i m a . c o m" Cauza națională nu se servește cu întreruperi, cu absențe nemotivate, cu vacanțe, ci numai prin permanență în efort. " |
MASSĂ și ELITĂ
Speculatiile ce se fac în gândirea modernă asupra conceptelor de "massă" si "elită" suferă de un viciu fundamental : temele sunt tratate în abstract, ca si cum s-ar referi la realităti de sine stătătoare. Desprinse din corpul social care le dă viată, si generalizate, este firesc ca aceste notiuni să ne apară într-o falsă lumină. În această perspectivă izolationistă, massa si elita n-au altă putintă decât de a se afirma una în detrimentul celeilalte, pentru că entitatea ce putea să le asigure pacea si conlucrarea, natiunea, a fost scoasă din circulatie. Fenomenele sunt cercetate la suprafată, fără a mai fi raportate la realitatea comună căreia-i apartin. Se operează cu succedaneele notiunii, în loc să se caute dezlegarea problemei pornind din crestetul ei. Un elementar apel la experientă ne convinge că nu există decât "masse nationale" pe suprafata pământului. Întinderi uniforme de oameni, fără caractere etnice distincte, nu întâlnim nicăieri. Peste acest fapt nu se poate trece. (Evident, nu ne referim la "fenomenele de massă", care sunt aparitii de moment, ci la un fapt mult mai constant, caracteristic vietii moderne, la marea multime a unui popor, care se dezmorteste si îsi reclamă cu hotărâre drepturile de stat si în societate). Si atunci raportul dintre cei doi termeni trebuie dezbătut pe platforma natiunii. Cum rostul unei elite este de a conduce massa, ea nu-si va putea îndeplini chemarea decât punându-se în slujba organismului de bază, adică devenind o elită natională. Chiar si în biserică, institutie clădită pe ideea universalitătii , nu se poate face abstractie de acest principiu. Massa si elita sunt energii, sunt moduri de tensiune specifice natiunii. Si una si alta îsi trag puterea de la o realitate superioară amândurora : neamul. De aici si posibilitatea acordului dintre ele. Sufletul unui neam este prezent si este acelasi în massă ca si în elită. În massă răzbate mai greoi, în vreme ce în elită îsi ia avânt si îndrăzneală. O elită este formată din indivizi care au ajuns să stăpânească aria spirituală a unei natiuni. Elita gândeste si actionează pe neam, ca entitate inalterabilă în timp. Sau, cum se exprima Corneliu Codreanu, cunoaste legile de viată ale neamului si îl conduce în spiritul acestor legi. Pătura conducătoare a unei tări nu coincide întotdeauna cu elita. Sub haina ei se poate ascunde si o altă elită. Nici oamenii cu carte, intelectualii, functionărimea statului, liberii profesionosti, nu apartin cu necesitate elitei. Poti să îngrămădesti cunostinte peste cunostinte, diplome peste diplome, si să rămâi străin de tainele unui neam. Nu putem construi egalitatea intelectual-om de elită. Cel mult e valabilă presupozitia că intelectualii, dispunând de mijloace de informatie mai numeroase asupra vietii unui neam, din sânul lor se vor recruta mai multe elemente de elită. Cartea nu e decât un instrument de pătrundere în lumea neamului, dar cât de adânc s-a înaintat spre inima lui, e o chestiune de trăire si documentare interioară. Un intelectual ce si-a însusit vasta panoramă a neamului e socotit un om de cultură. Un intelectual lipsit de viziunea intrinsecă a neamului rămâne cel mult un specialist onorabil. Nimic nu împiedică, în principiu, ca un individ să se ridice din rândurile massei de-a dreptul în cadrul elitei. Si unui muncitor si tăran îi este dat să cucerească tainele unui neam, să treacă de la trăirea anonimă a legilor lui de viată la trăirea lor distinctivă si creatoare. Elita este o proiectie a spiritului si în spirit mutatiile cele mai îndrăznete sunt posibile. Ea nu este o castă, ci o categorie deschisă massei si în continuă primenire de jos în sus. Omul de elită trebuie să fie si un om al massei (nu om de massă), adică să exprime nelinistile ei, tendintele ei difuze, ceea ce massa simte, dar nu-i stă în putintă să întruchipeze aievea. Massa, gratie acestui raport de exprimare, se va recunoaste în elită si o va urma. Între massă si elită se stabileste o continuitate naturală de substantă spirituală. Conceptul de "massă" trebuie restaurat, purificându-l de aprecieri nedrepte si jignitoare. Abstractie făcând de massele degenerate din suburbiile marilor orase, imensa majoritate a unui popor, multimile lui cuminti si asezate, merită o stimă infinită. Ele garantează continuitatea unui popor. Viata elitelor este expusă intermitentelor, rupturilor, chiar disparitiilor mai îndelungate. Aceste pierderi se pot înlocui, adică posibilitatea de aparitie a unei noi elite rămâne intactă atâta vreme cât adâncurile vitale ale unui neam n-au fost atacate. În domeniul culturii, lucrurile nu stau altfel. Massele populare poartă cu sine, în decursul veacurilor, permanentele unei culturi. Cultura majoră a unui popor nu face decât să stilizeze motivele culturii populare. Ca să existe Eminescu, Caragiale, Cosbuc, Pârvan, trebuie să preexiste doina, horele, tăieturile în lemn, cusăturile pe cămăsi - un întreg complex de traditii culturale, produs al păturilor largi ale poporului. Marii realizatori clădesc pe aceste fundamente. Tot ce nu se ridică pe ele, nu e cultură. De la ceramica neolitică din Valea Dunării si până la Rebreanu si Blaga este aceeasi cultură care se afirmă, expresie a aceluiasi suflet care palpită sub învelisurile ei. Dacă sufletul colectiv românesc s-ar stinge, n-ar mai fi de unde să se reînnoiască nici elitele noastre culturale. Elita e un fragment detasat din massa unei natiuni, cu scopul de a-i exprima mai limpede caracteristicile. Ea se diferentiază de massă în mijloacele de expresie, în intensitatea cu care trăieste drama natiunii. Tezele ce vor să opună massa elitei sunt gresite. Nici revolta masselor si nici revolta elitelor, ci comunitatea lor în duhul natiunii. Massa se revoltă contra falsei elite. În falsii conducători massa nu se recunoaste si se simte asuprită de stăpânirea lor. Dar niciodată nu se va revolta contra elitei adevărate. Massa si elita au un inamic comun. Este falsa elită, care se luptă să împiedice jonctiunea între cele două forte reale ale unui popor. Numai odată cu înlăturarea falsei elite, se instaurează pacea internă si rodnicia în viata unei natiuni.
Vestitorii, decembrie 1952. |
|